Locatorul este folosit cu succes pentru cartarea rețelelor edilitare de apa-canal, gaze, telecom și energie electrică, precum și pentru evitarea ACCIDENTELOR de MUNCĂ, atunci când se realizează excavații, prin localizarea traseelor de cabluri electrice. Locatorul este un instrument complementar sistemelor georadar (GPR), acestea neexcluzându-se reciproc, ele fiind utilizate de multe ori împreună, pentru o mai bună detectare și interpretare a datelor, combinând productivitatea și gradul de încredere al determinărilor.

Principial, Locatorul este un dispozitiv care detectează și interpretează câmpurile electromagnetice și intensitatea lor, bazându-se în funcționare pe Legea inducției electro-magnetice. Datorită construcției sale, dispune de mai multe antene de recepție a câmpurilor electromagnetice. Cu ajutorul  lui se poate estima și adâncimea la care se afla rețelele edilitare.

Folosit împreună cu un sistem GNSS (GPS/NAVSTAR+GLONASS), Locatorul este utilizat pentru determinarea poziției și cartarea rețelelor edilitare cum ar fi: rețele de apă potabilă, rețele de cabluri electrice pentru alimentarea cu energie electrică, rețele de linii de telecomunicații, rețele de conducte de canalizare.

Locatorul dispune de mai multe moduri de lucru ce pot fi utilizate funcție de ceea ce dorim sa detectăm:
  1. Power – Detecția câmpului electromagnetic de 50Hz (Europa), câmp generat de cablurile electrice sub tensiune prin care trece curent electric. (Atenție: pot exista cabluri electrice aflate sub tensiune care NU generează câmp electromagnetic deoarece nu sunt conectate la un consumator – cazuri foarte rare, dar în acest caz detecția nu este posibilă).
  2. Generator – Detecția cu generator de semnal conectat direct – se aplica țevilor metalice,  cablurilor de telecomunicații sau țevilor de apă din plastic care dispun de conductor de urmărire (tracing wire) și care, cu ajutorul clemelor crocodil, este conectat la generatorul de semnal al Locatorului.
  3. Generator în modul inducție. Generatorul poate induce semnal în conducte, în două moduri, prin așezarea pe conducta respectivă a generatorului și inducerea cu ajutorul bobinelor interne ale generatorului (pentru țevi metalice de diametre mari) sau cu ajutorul clampei inductoare pentru țevi metalice de diametru mic sau cabluri.
  4. Generator conectat cu cablu de urmărire și sonda. Acest mod de lucru se folosește pentru urmărirea țevilor din plastic și a canalelor de beton care nu dispun de fir de urmărire. Practic, prin gura de canal se introduce un fir de urmărire izolat cu fibra de sticla (șarpe) care apoi este localizat la suprafață. Deficiența metodei este ca sunt necesare guri de vizitare / canale la distante mici, de 40-50 metri.
Utilizarea Locatorului de Utilități – metodă complementară pentru Georadar (GPR) pentru detectarea rețelelor edilitare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *